Chirurgia Herniilor

Herniile abdominale reprezintă protruzia unui organ sau a unui țesut într-o zonă slabă a peretelui abdominal. Zonele slabe ale peretelui abdominal sunt considerate regiunea inghinală și femurală, regiunea ombilicală, linia albă și porțiunea inferioară a liniei semilunare.

Locul inciziilor chirurgicale anterioare reprezintă, de asemenea, zone slabe ale peretelui abdominal însă apariția unui defect parietal și protruzia unui organ în aceste regiuni poartă numele de eventrație (sau hernie postoperatorie).

Herniile peretelui abdominal sunt frecvent întâlnite (5% din populație), astfel încât intervențiile chirurgicale efectuate pentru tratamentul herniilor reprezintă unele dintre cele mai frecvente operații efectuate de chirurg.

Cel mai frecvent tip de hernie întâlnită este hernia inghinală (75%), în timp ce alte tipuri de hernii ca femurală, ombilicală, epigastrică, Spiegel sunt mai rar întâlnite.

Herniile inghinale sunt mai frecvent întâlnite la sexul masculin, raportul B:F fiind de 10:1.

Diagnosticul de hernie inghinală este stabilit în urma examenului clinic, prin evidențierea unei formațiuni pseudo-tumorale (umflătură) în regiunea inghinală sau inghino-scrotală, formațiune ce remite (dispare) cel mai adesea în decubit dorsal. Cel mai adesea, hernia apare după un efort intens sau susținut iar obezitatea, dezvoltarea insuficientă a stratului muscular și a țesutului conjunctiv, tusea cronică, constipația sau graviditatea sunt factori favorizanți în apariția acesteia.

Pacientul poate fi asimptomatic sau poate acuza jenă dureroasă sau disconfort, adesea accentuate de ortostatismul prelungit, tuse sau strănut. Uneori sunt resimțite parestezii în regiunea inghinală, prin compresia structurilor nervoase de către hernie.

În cazul în care formațiunea pseudo-tumorală nu remite în decubit dorsal, este dură și se însoțește eventual de durere de intensitate crescută, este posibil ca hernia să fie încarcerată sau strangulată, situație în care este necesară prezentarea la un Serviciu de Urgență. Strangularea unei hernii înseamnă blocarea fluxului sangvin (arterial și posibil și a celui venos) la nivelul organului herniat, situație ce poate duce la necrozarea acestuia și apariția peritonitei.

Ecografia regiunii inghinale poate orienta diagnosticul în ceea ce privește tipul herniei inghinale (directă sau indirectă) dar și în ceea ce privește organul sau tipul țesutului herniat (epiploon, intestin subțire, colon, vezica urinară).

Herniile pot fi reductibile (când se reduc în cavitatea abdominală) sau ireductibile (sau încarcerate) – când nu pot fi reduse în cavitatea abdominală.
Herniile strangulate sunt complicații potențial fatale în care fluxul sangvin al organului/țesutului herniat este afectat (întrerupt), putând duce la necroza acestuia. În herniile strangulate, conținutul herniar nu poate fi redus înapoi în abdomen iar pacientul trebuie să se prezinte Serviciului de Urgență pentru tratament de specialitate.

În cazul unei hernii strangulate, pacientul poate prezenta grețuri, vărsături, temperatură și apariția bruscă a unei dureri de intensitate crescută la nivel inghinal, cu înroșirea formațiunii protruzate, +/- lipsa tranzitului intestinal.

Tratamentul herniilor inghinale este chirurgical iar abordul poate fi clasic sau minim invaziv.

Intervențiile chirurgicale clasice (deschise) pot fi efectuate în anestezie locală, rahidiană sau anestezie generală și presupun reducerea conținutului herniar înapoi în abdomen, sutură tisulară și aplicarea unui material protetic pentru întărirea peretelui slăbit. Revenirea la activitățile obișnuite se poate realiza în câteva săptămâni.

Intervențiile chirurgicale minim invazive pot fi efectuate laparoscopic sau robotic. Acestea au o serie de avantaje, cum ar fi: dureri postoperatorii reduse, recuperare mai rapidă, reluarea mai rapidă a activităților fizice, incizii de dimensiuni mici, rate reduse de recidivă, o mai bună vizualizare a anatomiei regiunii, utilizarea presiunii naturale intra-abdominale în menținerea pe loc a materialului protetic aplicat. Intervenția se efectuează în anestezie generală cu ajutorul unei camere optice și a unor trocare de lucru de dimensiuni mici.

Nu există contraindicații absolute în realizarea acestui tip de intervenție (doar imposibilitatea pacientului de a tolera o anestezie generală), iar contraindicațiile relative sunt reprezentate de intervenții chirurgicale cu disecția anterioară a spațiului pre-peritoneal (prostatectomie radicală)

Rezultatele pe termen lung ale intervențiilor deschis și a celor minim invazive sunt comparabile.